Se retrage Traian Băsescu din politică sau nu? Aceasta a fost întrebarea multora, mai ales în ultimele săptămâni petrecute de Traian Băsescu la Cotroceni.
Numele său a fost vehiculat atât pentru funcția de premier al lui Klaus Iohannis, cât și de președinte al PMP.
Cu toate acestea, Traian Băsescu a spus, în nenumărate rânduri, că se va retrage din politică, și tot de atâtea ori s-a și răzgândit.
În ultimele sale declarații, a exclus orice variantă de a reveni în politică, spunând că se va ocupa doar de nepoți și familie.
Traian Băsescu a fost președintele României în ultimii zece ani, după ce a fost ales, prima oară, în 2004, apoi în 2009. În ultimul an, el s-a implicat destul de mult în activitatea PMP, motiv pentru care a fost criticat. De când a plecat de la Cotroceni însă, Traian Băsescu a fost mai mult absent din spațiul public.